About me

I am a book addict. I cannot even deny it and I want no cure. Cultivating love and passion for reading

11 iunie 2014

Sa mori tanar si indragostit - "Sub aceeasi stea", editie tie-in

Autor:John Green
Traducere din engleza de Shauki Al-Gareeb
Colectia: Young Fiction Connection
Nr. de pagini: 312
Pret: 33.00 lei

Fără suferinţă, cum am putea şti ce e bucuria?

Îşi vor aminti oamenii de mine? Ce sens are viaţa mea? Ce vreau să las în urmă?

Deşi un medicament miraculos i-a prelungit viaţa, Hazel Grace Lancaster, în vârstă de 16 ani, are impresia că de când se ştie a fost „în fază terminală".

Însă atunci când fermecătorul Augustus Waters, suferind şi el de aceeaşi boală cumplită, apare la întâlnirile unui grup de suport unde merge Hazel, povestea fetei va fi complet rescrisă.
Spirite înrudite, împărţind acelaşi farmec şi acelaşi simţ al umorului, Hazel şi Gus încep o cursă contra cronometru în care învaţă ce înseamnă să iubeşti.

Editura Trei lanseaza editia tie-in a cartii Sub aceeasi stea, de John Green cu ocazia premierei in Romania a filmului omonim. Romanul s-a bucurat de un succes fulminant la nivel mondial, iar filmul are toate sansele sa duca mai departe acest succes, caci milioanele de fani ai eroilor Hazel Grace si Augustus Waters isi doresc sa ii vada si pe ecrane.

In primul week-end filmul Sub aceeasi stea a avut incasari de peste 48 de milioane de doari in Statele Unite ala Americii si peste 17 milioane de dolari in celelalte tari in care a fost lansat. Astfel, in doar 3 zile (6, 7 si 8 iunie) ecranizarea romanului lui John Green a realizat incasari totale de peste 65 de milioane de dolari pe plan international.
Joi, 6 iunie, in prima zi de difuzare, Sub aceeasi stea a incasat in SUA 26,1 milioane de dolari, surclasand Divergent (22,8 milioane de dolari), Maleficent (24,3 milioane de dolari) sau Edge of Tomorrow: Prizonier in timp (10,7 milioane de dolari).

Sub aceeasi stea s-a vandut in aproape 11 milioane de exemplare in doi ani si jumatate, in 46 de tari. Romanul a stat 78 de saptamani pe locul 1 in Topul New York Times Book Review.

Daca urmaresti unul dintre clipurile sale de pe YouTube (unde are in jur de 2.106.000 de abonati), iti dai imediat seama ca John Green nu este doar un scriitor. Multi dintre fanii romanului Sub aceeasi stea urmaresc Vlogbrothers, blogul video pe care Green il tine impreuna cu fratele sau si care atrage 7.000.000 de vizitatori pe luna. Alti 1,17 milioane de followers sunt pe Twitter si aproape la fel de multi pe Tumblr. Multi au citit Sub aceeasi stea, cartea sa despre doi adolescenti care se indragostesc in timp ce fiecare isi duce lupta cu o boala implacabila, cancerul.

"Cand incepi un roman, stai si scrii patru ani, apoi mai astepti un an sa-ti vezi cartea publicata si abia dupa aceea primesti un feedback", spune John Green. "Cand lucrezi online, in clipa in care ai terminat cartea, oamenii incep sa-ti trimita reactii, ceea ce incitant si-ti permite sa construiesti o comunitate pe care altfel nu ai cum sa o creezi."

Sub aceeasi stea

Nu ti-ai inchipui ca un grup de suport pentru bolnavii de cancer e locul unde adolescentii se intalnesc si se indragostesc - insa tocmai asta li se intampla lui Hazel si Augustus, tinerii protagonisti ai romanului lui John Green, Sub aceeasi stea.
Hazel are 16 ani - sufera de cancer tiroidian si are un "satelit" in plamani, care o face sa se simta de parca s-ar ineca. Augusuts sau Gus e putin mai mare, fermecator si plin de viata. Hazel si Augustus se cunosc intr-un grup de suport pentru adolescentii bolnavi de cancer, grup ale carui intalniri au loc intr-o biserica.
Sub aceeasi stea este o carte speciala, in care prieteniile se leaga nu la scoala, ci intr-un spital, si in care multele "efecte secundare ale mortii" sunt tratate cu intelegere si cu o doza sanatoasa de umor negru. Hazel isi spune la un moment dat: "Cand medicii iti spun ca ai, sa zicem, o sansa de 20 la suta ca sa mai traiesti cinci ani, te uiti in jur si-ti zici: trebuie sa traiesc mai mult de patru dintre ticalosii astia". La fel ca Hazel, care crede ca povestile triste trebuie spuse intr-un mod amuzant, si John Green a ales sa spuna cu umor ceea ce, altfel, ar fi o poveste mult prea deprimanta.

John Green

John Green a crescut in Orlando, Florida. A studiat engleza si religia la Kenyon College in Ohio si, o perioada, a scris recenzii pentru Booklist Magazine din Chicago, specializandu-se in fictiune, carti despre islamism si despre gemeni siamezi. E casatorit cu Sarah Urist Green, pe care o alinta online Yeti. Cuplul are doi copii, Henry si Alice.
Pasiunea pentru IT i-o datoreaza tatalui sau, care, in 1993, si-a inscris familia pe un portal online, precursor al serviciului AOL, numit Compuserve. Pe atunci, John Green avea 16 ani si isi facea greu prieteni, dar pe Compuserve s-a inscris pe un forum unde a cunoscut multi oameni.
Acum foloseste intens Twitter, Tumblr si YouTube, unde Green si fratele sau, Hank, au devenit Vlogbrothers in 2007, filmandu-si si editandu-si clipurile singuri. Fratii Green au creat 210 clipuri educationale despre istoria lumii, biologie, literatura, chimie, psihologie si fizica reunite sub titlul generic Crash Course si care sunt difuzate online din ianuarie 2012.
Putini autori au parte de o atentie publica atat de mare, dar Green e un caz rar. Un scriitor talentat care, la 34 de ani, a castigat deja doua Michael L. Printz Honors si un Edgar Award pentru romanele sale anterioare, John Green are o fire extrem de deschisa si comunicativa - intra permanent in contact cu fanii sai si a creat o uriasa comunitate virtuala. Remarcabil nu e faptul ca foloseste atat de eficient mediul virtual pentru a-si crea o retea de cititori, ci modul in care o face - sincer si autentic. Toate aceste calitati i-au adus, anul acesta, un loc in lista Time a celor 100 cele mai influente personalitati.Editura Trei

5 iunie 2014

Citeste!

A venit vara.Dupa lungi zile de zapada de un metru sau ploi torentiale, in sfarsit e cald si insorit. Uneori as vrea sa stau pe spate pe o pajiste inverzita, sa numar norii ce se misca incet-incet pe cerul azuriu. Uneori simti ca vrei sa iei o pauza de la viata cotidiana. Doar sa te deconectezi. Sa scapi de ganduri, de griji, de termene limita si de parerile altora. Sa te simti gol in cap: fara ganduri, fara idei, fara framantari. Sa simti ca plutesti pe propriul norisor roz. Pacat ca nu exista norisori rozi. Exista doar albi, frumosi, de vara sau gri, de ploaie.
Uneori am vrea sa calatorim, sa vedem lumea, sa cunoastem oameni, sa observam obiceiuri si unii dintre noi au o dorinta mai bizara: sa traiasca in trecut. Ar fi o dorinta normala daca prin munca asidua ar putea fi implinita, dar sa traiesti in Evul Mediu sau in anii 1800 e cam greu.Totusi speranta nu moare oricat am incerca sa scapam de ea. Avem carti. Da, carti. Acele obiecte patrate, mai mari sau mai mici, cu coperti subtiri sau groase, de buzunar sau tip enciclopedie, cu design modern sau vintage, acele obiecte minune care ne pot implini dorinta de a vedea cu ochii mintii trecutul. Nu e chiar acelasi lucru cu a trai in trecut, dar e mai mult decat nimic si inseamna mult mai aproape de implinirea dorintei noastre decat a privi in gol si a ofta. Uneori cea mai urata, cea mai veche carte contine cea mai frumoasa poveste de viata. E nevoie doar sa o deschizi si sa lasi magia sa se ridice dintre paginile ei creand un univers magic doar de tine vazut. Pentru copii a citi e o ocazie de a creste, de a acumula cunostinte si de a trai aventuri, pentru adulti e o portita de scapare din prezent, o cale de relaxare, o calatorie si o meditatie adanca asupra vietii si a aspectelor sufletului uman, o cautare si o regasire totodata.
Daca acum cateva sute de ani doar oamenii privilegiati aveau acces la cultura si puteau invata sa citeasca, in zilele de azi nimeni nu scapa de “boala” alfabetului. Daca dupa ce invata sa citeasca vor citi si fara sa fie obligati, e doar problema lor. Important e ca fiecare om are ocazia sa traiasca mai multe vieti citind, sa isi imbunatateasca memoria, capacitatea de concentrare, modul de exprimare, creativitatea, capacitatea de a se transpune in pielea unui personaj, vizualizarea si visarea totodata. Lectura e un miracol si o binecuvantare. Doar cei care nu citesc de fel pot spune altfel. Cei care au “patima” lecturii vor spune cate au invatat, cate au inteles, cum s-au dezvoltat intelectual si spiritual de cand au inceput sa citeasca din pura placere. 
Fiecare lectura e o calatorie, o poarta spre necunoscut, o cale de a ne perfectiona cunostintele, de a ne explora si cunoaste interiorul, o cale de a-I intelege mai bine pe ceilalti si de a-I ajuta eficient. Uneori solutille la problemele noastre ne apar exact dupa ce citim ceva. Uneori cartile citite ne schimba modul de a gandi, de a vedea lumea, de a judeca oamenii din jurul nostru si putem deveni mai buni, mai blanzi, mai calmi, mai iubitori sau din contra, mai agitati sau chiar ne pot face sa ramanem cu un gust amar la finalul lecturii pentru ca nu s-a terminat cum am fi vrut noi. Reactia la finalul lecturii depinde de starea noastra interioara, de atmosfera sau mediul in care citim, de “fazele lunii” si cate si mai cate. Oricum ne-am simti la final, lectura unei carti este o experienta si din orice experienta este bine sa invatam cate ceva. Analizand si punand cap la cap tot ceea ce citim putem deveni oameni mai buni,angajati mai buni indiferent de domeniul in care ne aflam cu job-ul.
Deschide o carte, deschide o usa!
Inchide o carte, deschide alta!
Pentru cei a caror pasiune o reprezinta lectura, recomand cu caldura si entuziasm urmatorul anticariat online.T rebuie sa recunosc ca am gasit aici cateva carti bune pe care sper sa le pot achizitiona in cel mai scurt timp pentru ca mor de curiozitate. Preturile sunt accesibile chiar si pentru buzunarul studentului. Buzunar mai mereu gol si gaurit, dar asta e alta poveste. Azi vorbim despre vise, sperante,toate inchise frumos in carti, asezate cu grija pe rafturile virtuale sau nu ale anticariatelor si magazinelor de toate marimile si felurile.
Pe caldura asta nimeni nu vrea sa iasa din casa unde este racoare si bine, asa ca ne putem orienta de carti accesand o librarie online. Mai usor, mai repede, mai bine. In cateva secunde comanda este trimisa si analizata, iar cartile apar cuminti in noua casa prin posta sau curier, dupa preferinte.
O zi in care nu ai citit este o zi pierduta!Image

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...