"Am primit numirea de director al Bibliotecii Naţionale la sfîrşitul anului 1955. Mi-am luat funcţia în primire, am întrebat despre numărul volumelor, mi s-a spus că erau în jurul a un milion. În realitate, am constatat că erau nouă sute de mii. Atunci am început să înţeleg strania ironie a faptelor. Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci. Alte persoane consideră că ar fi o grădină, alţii şi-l pot închipui ca un palat; eu mi l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă: şi aici mă aflam eu. Eram, într-un fel, centrul celor nouă sute de mii de cărţi în numeroase limbi şi în acelaşi timp mi-am dat seama că abia puteam să descifrez coperţile şi structura cărţilor. Atunci am scris o poezie intitulată «Poemul darurilor» despre această ironie a Domnului care mi-a dat cărţile şi orbirea.“ – Jorge Luis Borges, Cărţile şi noaptea
„Afiliat „familiei de spirite”, Borges este un „enciclopedist” pe linia spiritualităţii lui Saint John Perse, Proust sau Joyce. Pentru Goya, „somnul raţiunii naşte monştri”,pentru Borges, „trezia spiritului, bântuită de propriile sale lumini, naşte ficţiuni, soluţii posibile ale realităţii” (Şt. Aug. Doinaş).
Universul însuşi e o Carte. Aceasta este viziunea asupra lumii, plăsmuită de Borges. Obsesia cărţii, vis hrănit cu fervoare de către Mallarmé, îşi are originile pentru cărturarul din Buenos Aires, în copilărie, în primele lecturi de basme din casa părintească. Intr-un poem din volumul „El Hacedor”, Borges se mărturiseşte pe sine:”Eu îmi imaginam paradisul ca un fel de bibliotecă”.
categoria literatura universala
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu