About me

I am a book addict. I cannot even deny it and I want no cure. Cultivating love and passion for reading

31 august 2013

Cum poate vindeca scrisul traumele psihice și fizice

Cioran spunea odată că pentru el, scrisul reprezintă cea mai bună terapie și modalitate de a suporta viața. Ca abil meșteșugar al cuvântului, filozoful a intuit beneficiile pe care le poate aduce scriitura. În ciuda frământărilor metafizice și a scepticismului vitriolant de care a “suferit”, el a rămas viu și alert până la o vârstă înaintată, iar asta poate și datorită scrisului, un paliativ pentru umorile grave. În secolul nostru, am făcut rost și de dovada științifică: cuvântul scris este capabil, din punct de vedere medical, să ajute organismul atât emoțional, dar și fizic.
Un studiu recent realizat la Universitatea Auckland din Noua Zeelandă a demonstrat că exprimarea prin scris ajută nu doar depășirea unei traume sau experiențe neplăcute, ci și procesul vindecării fizice, pe care îl poate reduce la jumătate. Cercetarea condusă de lectorul în psihologia sănătății Elizabeth Broadbent (Department of Psychological Medicine, Faculty of Medical and Health Sciences) se înscrie în seria ambițioaselor proiecte științifice care doresc să arate strânsa legătură dintre minte și sănătatea fizică.
Patruzeci și nouă de adulți sănătoși, cu vârsta cuprinsă între 64 și 79 de ani, au luat parte la cercetare. “Acesta este primul studiu care arată că a scrie despre întâmplări personale neplăcute poate accelera vindecarea rănilor la o populație mai în vârstă, cu risc scăzut de vindecare”, a declarat lectorul Broadbent.
Jumătate dintre adulți au realizat retrospecții emoționale. Aceștia au scris timp de trei zile despre evenimentele nefericite din viața lor (posibil traumatice), cu singura cerință de a fi cât mai sinceri și deschiși în exprimarea stărilor și gândurilor avute la vremea respectivă. Cealaltă jumătate a participanților a scris pe aceeași durată de timp despre activități zilnice, planuri și proiecte cotidiene, fără a lua în calcul sentimente și opinii.
La două săptămâni după experiența însemnărilor, participanților li s-au preluat sub anestezie biopsii de 4 mm din pielea de pe braț, țesut folosit în cadrul altui studiu. Rănile lăsate pe braț au fost însă centrul de atenție al cercetătorilor după o săptămână, când au fost ținute sub observație prin fotografiere odată la 3 sau 5 zile, până la completa vindecare. În a unsprezecea zi după preluarea biopsiilor, 76% dintre cei care au scris despre experiențele grele s-au vindecat complet, pe când cealaltă jumătate a participanților s-a vindecat doar în proporție de 42%.
Un studiu asemănător a fost realizat și cu un deceniu în urmă, în cadrul Unit of Psychology de la King’s College, sub conducerea lui Suzanne Scott. Treizeci și șase de persoane au pus pe hârtie, timp de 20 de minute pe zi, evenimente grave ori trivialități. Cei din a doua jumătate, ale căror răni s-au vindecat mai încet, aveau un nivel mai mare de stres și anxietate. Profesorul John Weinman de la King’s College London a explicat atunci: “Aceste cercetări pot ajuta pacienții și vor fi importante pentru dezvoltarea intervențiilor la cei sub diferite operații.”
Scriitura emoțională, opusă celei pe subiecte neutre/banale, s-a dovedit în trecut utilă în creșterea numărului de celule imune care pot lupta împotriva viruslui HIV, dar și în vaccinarea contra hepatitei B, sporind numărul anticorpilor. Dacă în privința sănătății fizice rezultatele sunt clare, în schimb, pentru sănătatea mentală, efectele scrisului variază de la indivizi la indivizi.
Într-un studiu recent, cei care au scris la întoarcerea acasă despre experiența din război și-au îmbunătățit relațiile conjugale, pe când în cadrul altei cercetări asupra unor persoane diagnosticate cu stres posttraumatic, practica nu a influențat profund manifestările afecțiunii, dar a schimbat dispoziția într-una mai bună.
Experiențele traumatice se înfruntă în moduri diferite, iar pentru cei neobișnuiți să își descrie și analizeze sentimentele, notatul lor pe hârtie poate crește anxietatea. Cei înclinați spre exprimarea de sine regăsesc însă în scris, de cele mai multe ori, o modalitate de a depăși ceea ce îi irită, o portiță inteligentă de salvare.
Dr.James Pennebaker, de la Universitatea din Texas, demonstra în cartea sa Opening Up: The Healing Power of Expressing Emotions, că pacienții pe care i-a îndemnat să se confeseze în scris au avut ulterior un număr mai mare de limfocite în sânge, precum și niveluri mai scăzute de stres. Aceștia au combătut mai repede depresia, și-au îmbunătățit rezultatele academice, ori și-au găsit mai ușor un job.
Mai mult decât un proces cathartic ori lamentare, confesiunea scrisă poate avea un rol important în funcțiile imunitare și pentru creier. Pennebaker susține că înăbușirea trăirilor și sentimentelor mai puțin plăcute pot duce la apariția unor afecțiuni. El recomandă redactarea unui material scris cu caracter intim, care să fie cât mai narativ posibil: detaliat, organizat, coerent, lucid, și însuflețit.
Externalizarea unei traume prin intermediul limbajului scris trebuie realizată în mod repetat, e de părere Pennebaker. Cu cât scrii mai mult mergând spre centrul trăirilor și miezul întâmplărilor, cu atât îți reduci impactul emoțional al acestora asupra ta, și implicit, te confrunți mai lejer cu problema emoțională. Practic, în timp ce chibzuiești și reflectezi punând necazul pe tapet, epuizezi subiectul, îi închei efectul psihologic, îl închizi în scris.
Toți scriitorii mari trec prin acest proces când își scriu operele, adăugând în plus elementul ficțional. Ce putem noi, muritorii de rând, face, este ca în lipsa unei imaginații la fel de explozive, să încercăm compunerea unor narațiuni cât mai expresive în umilele noastre jurnale intime sau bloguri, pentru a înțelege ce ni se întâmplă…


Nu stiu daca si voi faceti la fel,dar eu scriu cand sunt suparata,dezamagita,apatica.Ma simt mai bine scriind despre ceea ce simt ca dialog intre mine si persoana care m-a facut sa sufar.Cand scriu poezii de obicei sufar.Nu sunt niciodata fericita si ma apuc de scris.Sunt prea implicata in trairea fericirii pentru ca nu-s prea des fericita.Cred ca e cea mai ieftina si cea mai la indemana metoda de a alunga gandurile rele,de a elibera presiunea si cred ca o sa incep sa scriu mai des.Atat de des incat o sa mi toceasca durerea pana cand o sa raman doar eu in fata unei bucati de hartie,doar eu cu o bucata de zambet crescanda pe fata.

30 august 2013

“Tu ești pentru mine relația necesară. Toți ceilalți sunt întâmplători.”

Când s-au întâlnit prima oară, amândoi erau studenți la Filosofie. El, 24 de ani, ea abia 21. El, plin de viață și nebunie, ea, frumoasă și inteligentă. După examenul final, el a curtat-o intens, ea îl găsea urât, aproape respingător. Însă exuberanța lui nu a lăsat-o indiferentă. Cei doi s-au împrietenit și au căzut de acord să aibă o relație de doi ani de zile. După care ar fi continuat, dar pentru că timpul alocat ”relației exclusive” s-ar fi scurs, trebuiau să se vadă și cu alții.
Au trecut cei doi ani de când s-au cunoscut în 1929. Nici Sartre și nici Beauvoir nu dădeau vreun semn că ar vrea să renunțe. Ba chiar Sartre ajunge la concluzia că Simone este pentru el ”relația necesară. Toți ceilalți sunt întâmplători.” Totuși, s-au ținut de cuvânt și au început să dezvolte și relații în afara relației oficiale. Mai mult el. Ea avea să ”îndrăgească” și să se refugieze în femei pe care avea să i le prezinte lui.
Îmbinarea dintre libertărțile reciproc asumate ale unor amoruri pasagere și exterioare și relația lor nu a făcut decât să înnoade și mai strâns legătura dintre cei doi care avea să țină toată viața. Intensitatea și fascinația continuă a unuia față de celălalt survenea din ceea ce aveau în comun cei doi: ideile, dezbaterile, nevoia de dialog. Un dialog perpetuu, o legătură preponderent intelectualicească.
Sartre:
Fără ea nu aş fi avut niciodată aceeaşi experienţă. Fără să fi discutat cu ea despre acestea, ele ar fi fost nespecifice. Un gest pe care îl descriu, o situaţie de viaţă pe care o analizez – ele capătă precizia şi exactitatea lor realistă prin intensitatea experienţei cu Simone de Beauvoir.
Tot el spunea într-un interviu video (un proiect de-al lui Gerard Byrne), că relațiile dintre bărbați și femei sunt posibile și esențiale doar dacă cei doi au culturi egale sau chiar aceeași cultură. Trebuie să avem aceeași cultură pentru a dori aceleași libertăți, ar spune el.
De-a lungul anilor, nimic nu părea să sărăcească între cei doi filosofi existențialiști. Trăiau într-o dublă complicitate, atât intelectuală, cât și emoțională. Se spune că nu au renunțat niciodată la politețurile și respectul adresabilității, vorbindu-și cu ”dumneavoastră” și au înțeles că tocmai sinceritatea totală, confesiunile nedisimulate și transparența absolveau ieșirile erotice ”din decor” ale celor doi de orice urmă de vulgaritate. Își povesteau totul.
Un punct de plecare al relației lor se pare că a fost recunoașterea superiorității în gândire a lui Sartre de către de Beauvoir, înțelegând legătura cu el ca pe un soi de provocare, o experiență care suscita, incita și o obliga la o neostoită evoluție. De Beauvoir își extrăgea forța necesară maturizării și devenirii din dependența pe care o simțea față de scriitorul și filosoful de lângă ea, ajungând la concluzia că “Femeie nu te naști, ci devii”.
Deși niciunul nu credea în căsătorie, iar Sartre era cel mai acerb dușman al acestei instituții dintre cei doi, el va fi totuși cel care își va încălca rigurozitățile și ajunge să o ceară pe de Beauvoir de trei ori în căsătorie, ea refuzând pe motiv că dorea să rămână devotată principiilor sale.
 
sartre - de beauvoir

Totul s-a terminat la moartea lui Sartre pe 15 aprilie 1980, la spitalul Broussais din Paris, la cei 75 de ani ai săi, din cauza unei embolii pulmonare și a altor complicații. Simone de Beauvoir va muri peste șase ani, lăsând în lucrarea sa, La Cérémonie des adieux, din 1981, ultimele cuvinte ale omului lângă care și-a petrecut toată viața:
Moartea nu ne va reuni. Așa stau lucrurile. Cu toate astea, e splendid în sine că am reușit să ne trăim viețile în armonie pentru atâta vreme.
După ce scriitoarea moare, presa se năpustește haină peste jurnalul acesteia, devorând toate intimitățile lui de Beauvoir și descoperind, de fapt, suferința mută și demnă a unei femei care a iubit toată viața un singur bărbat și care a înțeles, dintr-o afecțiune și o răbdare fără limite, libertinajul său.
 
sartre - de beauvoir
Mormântul lui Jean-Paul Sartre și al lui Simone de Beauvoir
în Cimitirul Montparnasse, Paris
*
Iată mai jos o scrisoare din 1929 pe care tânărul Sartre de 24 de ani i-o scrie lui Simone (21 ani) chiar după ce acesta i-a cerut mâna (iar de Beauvoir a refuzat). Era începutul legăturii lor de o viață.
Micuța mea,
Demult am tot vrut să-ți scriu, într-una din acele seri după o ieșire cu prietenii când simți că lumea e a ta. Am vrut să-ți aștern la picioare fericirea pe care o simte cuceritorul, așa cum se întâmpla pe vremea Regelui Soare. Numai că de fiecare dată eram prea obosit de atâtea țipete și mă duceam să mă culc. Astăzi însă vreau s-o fac pentru a simți acea plăcere încă străină ție, acea plăcere de a trece de la prietenie la iubire, de la putere la tandrețe. În seara aceasta, te iubesc într-un fel pe care tu nu-l cunoști la mine: nu sunt nici slăbit de atâtea călătorii, nici copleșit de dorința de a te avea lângă mine. Îmi stăpânesc dragostea pentru tine și o transform într-unul din acele elemente care mă clădește. Mi se întâmplă mai des decât vreau să recunosc, însă rar atunci când îți scriu. Încearcă să mă înțelegi: te iubesc și în același timp încerc să fiu atent la cele exterioare. La Toulouse pur și simplu te-am adorat. Te iubesc în seara asta de primăvară. Te iubesc cu fereastra deschisă. Tu ești a mea și lucrurile sunt ale mele și iubirea mea alterează lucrurile din jurul meu, iar lucrurile alterează și ele iubirea mea.
Draga mea fetiță, așa cum ți-am spus, ție îți lipsește prietenia. Acum e timpul să-ți dau niște sfaturi mai practice. Nu ți-ai găsit nicio prietenă? Cum se poate ca Toulouse-ul să nu aibă nicio femeie inteligentă, demnă de tine? Nici n-ar trebui s-o iubești. Vai, tu ești tot timpul gata să oferi iubire, e cel mai simplu lucru pe care cineva îl poate obține de la tine. Nu vorbesc de genul de iubire pe care mi-l oferi mie, iubirea asta le depășește pe toate, dar tu ești excesiv de generoasă și cu celelalte iubiri, acele iubiri secundare, ca atunci, în noapte aia la Thiviers când te-ai îndrăgostit de acel țăran ce pășea în josul dealului pe întuneric, fluierând, țăranul acela care până la urma s-a dovedit că eram chiar eu. Trebuie să ajungi să cunoști și acel sentiment ce nu are legătură cu tandrețea și care apare între doi oameni. E greu pentru că orice prietenie, chiar și între doi indivizi cu sânge clocotind, are momentele sale de iubire. Îți consolezi prietenul suferind și ajungi să-l iubești, un sentiment ce șubrezește însă repede și se deformează. Dar tu ești capabilă de sentimentele prieteniei și trebuie să le experimentezi. Și, în ciuda mizantropiei trecătoare pe care o simți, ți-ai imaginat oare aventura căutării unei prietene în Toulouse, o femeie care să fie demnă de sentimentele tale de prietenie și pe care să nu trebuiască s-o iubești? Lasă deoparte partea fizică a iubirii sau convențiile sociale. Caută cu inima deschisă. Și dacă nu găsești pe nimeni, întoarce-te către Henri Pons pe care abia dacă-l mai iubești și fă din el prietenul tău.
[…]
Te iubesc din tot sufletul și inima mea.

Cred ca iubirile intre scriitori sunt divine.Cred ca ei vad iubirea in intreaga ei magie si simt mai mult decat restul.Desi sunt in general fiinte solitare si neintelese, unii au avut parte de iubiri adevarate si asta e tot ce conteaza.

# preluat de pe Hyperliteratura.

29 august 2013

Mailbox


Azi am luat de la posta Anotimpul furnicilor de la Atelierul de carte


 si Dincolo de aparente de Danielle Steel de la Blogul Colectionarului.


Acum cateva zile am primit de la Secretele cartilor Darul si Maximum ride 2.


 De la biblioteca judeteana am luat 2 carti de poezie,Marin Sorescu,preferatul meu si Zaharia Stancu,cred ca am citit pe fb ceva de el si mi-a placut+ un roman pe care l-am mai imprumutat si in 2011 ;))),da rnu l-am terminat.Acum am de gand sa-l devorez.De Ryu Murakami am mai citit si mi-a placut Albastru nemarginit aproape infinit,despre niste adolescenti care se drogau.


 aaaa,Maximum Ride si Darul au venit magneti
 Draguti,nu?



Voi ce ati mai primit/cumparat/imprumutat?


Cinci cărţi pierdute care ar fi putut schimba lumea

#5. Evanghelia după Eva, scrisă de persoane necunoscute
Ce este?
Se pare că este vorba despre o carte cu conţinut sexual explicit, care făcea parte din Biblie. A fost interzisă de Biserica Catolică deoarece, se spune, conţinea pasaje ce inspirau o viaţă plină de depravare şi păcate.
De ce nu o vom citi niciodată?
Oficialii catolici au dat foc tuturor exemplarelor din această carte.

#4. Despre realizarea sferelor, de Arhimede
Ce este?
Se presupune că este un ghid despre multe dintre minunile Greciei Antice, cum ar fi planetariul, ceasurile astronomice şi alte dispozitive considerate acum moderne. Acesta a fost scris de una dintre cele mai mari minţi din istorie: legendarul Arhimede, şi ar putea fi manualul cu instrucţiuni pentru mecanismul Antikythera, descoperit lângă Grecia, care datează din 100 î.Hr., dar care conţine trepte de viteză şi structuri care nu au fost regăsite în dispozitive timp de 1000 de ani.
De ce nu o vom citi niciodată?
Se pare că volumul original se afla în Biblioteca din Alexandria şi a ars odată cu incendierea acesteia, iar alte copii nu au fost descoperite.

#3. Secţiunea “Cărţi rare” din Casa Înţelepciunii
Ce este?
Cele mai rare cărţi din lume erau adăpostite în Marea Bibliotecă din Bagdad, Biblioteca Congresului din acea perioadă. A fost cea mai mare bibliotecă din lume şi conţinea unele dintre cele mai vechi cărţi scrise vreodată de pe trei continente. Era, de asemenea, locul în care perşii îşi păstrau cele mai mari cuceriri din istoria lor, inclusiv descoperirile în știinţă, medicină, astronomie şi tehnologie, care i-au transformat în cea mai mare putere de pe planetă pentru mai multe secole.
Catalogul de carte, singur, ar fi considerat de nepreţuit. Biblioteca, se spune, ar fi putut conţine volume importante despre animale pe cale de dispariţie, despre planta vieţii (se pare că romanii avea cunoștință despre o plantă care era anticoncepționalul ideal, pe care au cultivat-o până la extincție) și chiar despre clonare.
De ce nu o vom citi niciodată?
Mongolii au aruncat fiecare carte din bibliotecă în Tigru, atunci când au capturat orașul. Conform istoricilor, pe râu a curs apă neagră de la cerneală timp de şase luni.

#2. Continuarea Ciclului Epic, scris de diverși autori
Ce este?
Este vorba despre continuarea saga-urilor epice ale Troiei, care cuprind Iliada și Odiseea. Se pare că întreaga poveste a căderii Troiei şi călătoria spre casă a lui Ulise cuprindeau un total de opt cărţi, iar numai două dintre ele sunt astăzi accesibile. Restul de şase cuprindeau detaliile lipsă din intriga poveştii, cum ar fi moartea lui Ahile, comportamentul haotic al lui Paris, calul troian, şi concluzia fascinantă a vastei saga.
Iliada şi Odiseea au avut un impact major în literatură, cinematografie şi muzică, iar Bătălia de la Troia este probabil una dintre cele mai faimoase povești non-religioase din istorie.
De ce nu o vom citi niciodată?
Tot ce avem despre această saga sunt bucăți de informaţii şi suntem norocoşi să le avem și pe acestea. Singurul motiv pentru care ştim că există sunt alte cărţi din timpul lor care fac referire la ele (inclusiv unele rezumate extrem de schematic), dar asta este tot.

#1. Ab urbe condita libri, de Livius
Ce este?
Detalierea întregii istorii a Romei de la strămoşii săi troiani până la domnia lui Cezar Augustus, 800 de ani mai târziu – ceea ce înseamnă că include multe informaţii cu privire la subiecte despre care nu s-a scris. Se pare că este vorba despre 142 de volume şi oricine a pus mâna pe vreunul dintre volume poate să confirme că e absolut uluitor.
După ce Occidentul a fost ruinat, volumele lui Livius au devenit cele mai căutate cărți din antichitate.
De ce nu o vom citi niciodată?
I-au trebuit 1000 de ani Europei să realizeze cât de importante sunt cărţile vechi după căderea Romei, așa că atunci când s-a încercat refacerea colecției, au fost descoperite doar 35 de cărţi din întreaga serie. Nici acum nu se știe unde ar putea fi celelalte volume, poate în colecții particulare, poate pur și simplu au dispărut.

#preluat de pe Hyperliteratura.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...