Trebuie sa recunosc ca fac ce fac si tot la clasici ajung. Alexandre Dumas era pana ieri autorul clasic de la care nu citisem nimic desi aveam niste carti vechi prin pod. Nu imi mai amintesc unde am citit o recenzie a acestei carti si ieri, nestiind in ce sa imi adancesc gandurile, mi-am adus aminte de ea si am inceput-o cu o curiozitate crescand la fiecare pagina.
La inceput nu mi s-a parut interesanta. Incepuse autorul sa prezinte un fel de istorie a personajelor, o genealogie, dar am avut rabdare pentru ca stiam ca dupa paginile astea incepe actiunea propriu-zisa. Nu am gresit. Doi frati sunt executati de poporul furios pe nedrept, fiind victimele unui complot bine pus la punct. Dupa scenele groaznice ale mortii lor urmeaza cateva pagini linistite ca privirea unui strat albastru de lalele leganadu-se in adierea moale a vantului de vara.
Finul unuia dintre cei omorati, Cornelius detine un pachet cu corespondenta nasului sau pe care inc anu l-a deschis.E un om bun si bland,pasioant de cultivarea lalelelor care crede ca toti oamenii sunt buni si ca nu are dusmani pentru ca isi dedica tot timpul lalelelor si asta nu are cum sa deranjeze pe nimeni.Se pare ca totusi deranjeaza pentru ca vecinul sau Isaac Boxtel e invidios pe soiurile noi pe care el le obtine, pe frumusetea gradinii lui si incearca sa-l saboteze. De aceea scrie politiei de atunci si le spune ca vecinul lui ascunde niste acte intr-un sertar al camerei de uscat bulbii lalelelor. Curand Cornelius e arestat si condamnat la moarte pentru relatii cu Franta si ajutarea celor doi ucisi cu doar cateva ore in urma.
Nimeni nu il crede ca e nevinovat, iar printul Olandei, cel care asistase si la schingiuirea celor doi frati, isi face mila si il scapa de moarte, dar il condamna la inchisoare pe viata in cea mai sigura inchisoare din tara, la Loevestein. Pana si numele suna a "love". Aici se va indragosti de fiica temnicerului, Roza si vor lega o prietenie ce se va dezvolta in iubire reciproca si neconditionata. Impreuna vor sadi si ingriji laleaua neagra, cel mai cautat soi de lalea si desi vor trece prin mai multe peripetii din cauza acesteia, adevarul va iesi la suprafata si se vor casatori.
Mi-a placut sa citesc aceasta carte cu paginile invechite mai mult decat orice carte de dragoste de pana acum.Inca din primele pagini am intrat in atmosfera secolului al XVII-lea si am simtit unele asemanari cu Contele de Monte Cristo.Nu am citit cartea,dar unele pasaje imi apareau in minte ca rupte dintr-un film.
M-a surprins usurinta cu care autorul scrie fraze lungi fara sa-si piarda sirul ideilor si cu rasuciri de sensuri aproape poetice si usurinta cu care am citit cartea. Doar cateva ore cu intreruperi si nu a fost vreo carte chick lit sau ceva in genul ala.
Mesajul cartii e moralizator: binele iese intotdeauna la suprafata, oamenii buni au dreptul la fericire si orice om, oricat de distrusa ar avea viata isi va gasi iubirea unde nu se asteapta.
Un lucru tot nu inteleg si poate nu o sa inteleg niciodata: cum se indragostesc oamenii astia dintr-o privire si cum isi marturisesc iubirea cand vorbele lor imi par atat de reci si amicale?
Pe scurt, cum poti stii ca cineva te iuibeste cand abia gasesti un sens ascuns o data la nu stiu cate conversatii?
Probabil ca in epoca aia oamenii erau foarte reci si orice gest frumos era facut din iubire si afectiune,iar azi asteptam declaratii peste declaratii si dat de 3 ori peste cap ca sa fim siguri de iubirea celuilalt.Poate suntem asa precauti pentru ca nu vrem sa gresim oferindu-ne sufletul pe tava oricui mai ales unei persoane care nu apreciaza asta. Suntem la 4 secole distanta de multe iubiri naucitoare si sincer nu stiu daca am progresat sau nu pentru ca azi o privire nu e de ajuns sa-ti faca sa apara in piept o iubire de care sa fii sigur ca vrei sa o pastrezi pana la sfarsitul vietii si care sa te faca sa zici "da" in fata altarului 200% sigur ca ai gasit persoana potrivita.
O recomand tuturor! E o carte frumoasa si interesanta! Desi nu ma dau in vant dupa autorii francezi imi actualizez lista cu favoriti si ar deveni asa: Guy de Maupassant, Xavier de Montepin cu a sa "Lumina in amurg" si acum, Alexandre Dumas.
Acest post face parte din Provocarea verii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu