Am gasit acest interviu cu romanul care a scris cartea Dragoste cu acordul parintilor. Mi se pare incitant titlul si as citi cartea daca s-ar retipari.S-a tiparit doar o data intr-un tiraj modic.Va las mai jos interviul.

Urăsc autoritățile care nu știu cum să folosească cele mai importante resurse

pe care le poate deține un oraș: oamenii

Rep: Spune-mi te rog cine este Bogdan Federeac? (De unde ești, ce background ai, ce ai absolvit, ce este Iașul pentru tine și dacă aici te vezi și în perioada următoare …)

Eu:  Bogdan Federeac este un tânăr născut în urmă cu 24 de ani pe meleaguri botoșănene, în orășelul Săveni. După ce a urmat liceul din orașul natal, a avut dilema: București sau Iași; și a ales Iașul. Credea că doar pentru 3 ani, cât urmează cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Având pasiune pentru literatură, încă din primul an de facultate s-a implicat în diverse proiecte (de la redactor-șef al revistei „Junimea literară”, la a participa la diverse saloane de literatură – Cenaclul Noi, Cenaclul „Mihai Eminescu” de la Casa de Cultură a Studenților, Cenaclul Junimea Nouă, Salonul de Literatură Humanitas, Salonul de Literatură Zero Plus, la a fi redactor al revistei Zon@ literară). Cei trei ani au trecut repede, au urmat încă doi cu studiile de master și uite că acum le-a terminat și încă nu are de gând să părăsească Iașul. Este îndrăgostit de Iași, dar urăște autoritățile care nu știu cum să pună în valoare patrimoniul cultural, arhitectonic, spiritual și,  cele mai importante resurse pe care le poate deține un oraș: oamenii.

 Cultura este sufletul comunității

Rep: Ce reprezintă cultura pentru tine? Cum privești aspectul cultural din perspectiva omului care face parte din rândul tinerilor oameni de cultură? Te consideri un om de cultură?

Eu: În primul rând, nu mă consider om de cultură, a fi om de cultură presupune a avea o cultură, iar aceasta se capătă în ani … în schimb, cochetez cu ea, am cunoscut și mă învârt în jurul unor oameni despre care pot spune, cu mâna pe inimă, că sunt oameni de cultură.  Într-un fel cultura înseamnă tot, de la literatură, la artele vizuale, la spiritualitate … este elementul care dă identitate unei  națiuni, unui popor, unei comunități. Cultura este sufletul comunității și e greu pentru un tânăr ca mine să cunoască sufletul. Dar timp ar fi.

Rep: Care sunt până la acest moment realizările personale în acest domeniu? (proiecte inițiate de tine, proiecte mai mari la care ai luat parte, unde s-a mai scris sau vorbit de activitatea ta…)

Eu: Un proiect de suflet, care a avut o finalitate mai ciudată a fost revista „Junimea studențească”, apărută sub umbrela Casei de Cultură a Studenților Iași. Am fost redactor-șef, ba chiar mai mult, am suplinit funcția redactorilor care lipseau, a tehnoredactorului, a secretarului de redacție, a graficianului … am reușit să scot două numere, de care mă mândresc. Lucrurile nu au mers atât de bine și a trebuit să încetez colaborare cu CCS-ul … un alt proiect în care am pus suflet a fost Cenaclul „Noi” pe care îl țineam o mână de oameni într-o cârciumă din Copou. Mai bine de un an și jumătate ne întâlneam săptămânal și puneam  țara literară la cale. A urmat revista Zon@ literară, o revistă la care sunt redactor și editorialist; suntem cu revista în cel de-al treilea an de apariție și am reușit să o impunem la nivel național, fiind o revistă bine titrată pentru autorii găzduiți: de la debutanți, la tineri scriitori deja formați și autori cu notorietate pe care îi avem ca invitați. Un alt proiect la care iau parte este Salonul de Literatură Zero Plus, pe care îl ținem săptămânal la Muzeul Dosoftei. Deși sunt tânăr, am început să mă bucur mai mult de pariurile pe care le fac (tineri pe care îi recomand în Zon@ literară sau la Salonul Zero Plus) decât de realizările mele proprii.

 Debutul meu editorial nu este cel la care visam, dar e bine că există

Rep: Unul dintre proiectele de care am auzit este publicarea cărții „Dragoste cu acordul părinților”. Ce îmi poți spune despre acest volum?

Eu: „Dragoste cu acordul părinților” este volumul meu de debut, apărut la sfârșitul anului 2012 la editura Feed Back din Iași în urma câștigării trofeului la Concursul de Poezie „Grigore Vieru”;  nu a fost debutul la care am visat ani de zile; „Dragoste …”  a apărut pentru că așa au vrut „astrele”. Nu mai trimisesem poezii la concursuri de vreo doi ani de zile și, pentru că între timp apucasem să scriu câteva poeme noi, mi-am încercat norocul. Norocul a fost în mare de partea mea, dar dacă aș fi să pot da timpul înapoi, aș regândi debutul și cartea ar arăta cu totul altfel. Nu a făcut valuri, dar m-au surprins cele 3 cronici favorabile care au apărut și premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pe care l-am primit pentru debut în cadrul Festivalului „Porni Luceafărul” de la Ipotești. Cartea a avut un tiraj mic și distribuție zero. După mici eforturi m-am trezit bucurosul posesor al unor exemplare din cartea mea cu care nu știam ce să fac, cui să le trimit sau să le dau. Deocamdată e bine că volumul există … poate vor urma și altele, mai bune.

 Optzeciștii care conduc instituțiile de cultură se pregătesc să iasă la pensie 

și să lase loc tinerilor. Dar asta doar în teorie

Rep: Putem accepta ideea existenței unui val nou de tineri oameni de cultură? Dacă da, consideri că există o posibilă ciocnire a generațiilor în plan  cultural, între personalitățile cunoscute și mai în vârstă și noul val de tineri artiști? Dacă nu, care ar fi argumentele?

Eu: Există un soi de val al tinerilor oameni de cultură, chiar și la Iași. Deocamdată e greu să pătrunzi în „cultura mare” pentru că revistele și instituțiile importante sunt conduse de scriitori care aparțin generației optzeciste. Partea bună e că aceștia nu mai sunt tineri, din contră, mai au un pic și ies la pensie, ceea ce înseamnă că locurile se eliberează și putem veni noi, cei tineri. Dar asta este doar în teorie, pentru că practic deja sunt tineri care au ajuns în funcții. Aici mă refer la tinerii de la sfârșitul anilor 1990 – începutul anilor 2000. Dan Lungu este un astfel de exemplu, a ajuns directorul Muzeului Literaturii Române Iași. Și este unul dintre oamenii care ajută ca acea punte între generații să dispară: el îi pune în mișcare și pe cei tineri și pe cei mai puțini tineri. Faptul că sunt corector la revista Convorbiri literare este o altă dovadă că personalitățile cunoscute încearcă să îi ajute și pe tineri. Și exemplele pot continua pentru că la Iași a început să există un dialog între generațiile literare (mă feresc să le spun culturale). Deși e timid dialogul, există!

Rep: Dă-mi 3 exemple de oameni de cultură din Iași cărora le respecți activitatea și din ce motive?

Eu: Nu doresc să intru în polemici, dar voi trata răspunsul personal. Pentru mine cei 3 oameni de cultură din Iași cărora le respect activitatea sunt Cassian Maria Spiridon de la Convorbiri literare, Mirel Cană de la Casa Dosoftei și colectivul de profesori de la Catedra de Literatură Universală și Comparată din cadrul Facultății de Litere. Sunt cei care au contribuit într-o mai mică sau mai mare măsură la formarea mea, cei care m-au sprijinit când am avut nevoie sau care prin activitatea lor de-a lungul deceniilor și discuțiile personale pe care le-am purtat m-au ajutat să văd lumea cu alți ochi.

La Iași se investește 1 milion de euro într-un singur an în cultură. (…)

Nu e destul să ai două festivaluri pentru a ajunge Capitală Culturală Europeană 

Rep: Care este din punctul tău de vedere statutul culturii în prezent în societatea românească; ce loc ocupă? Care consideri că este cauza? Dar statutul culturii în Iași (având în vedere țelul adjudecării locului de capitală culturală în 2021)?

Eu: Cultura în România continuă să fie un tabu, iar nimeni nu finanțează tabu-urile. Problema nu este că nu sunt bani, ci că Guvernul și demnitarii nu știu cum să îi folosească. Investind în cultură investești de fapt în viitor. Din cauza lipsei finanțărilor au loc „crime culturale”: revista „Bucovina literară”, care avea apariție lunară, nu a mai apărut de 7 luni de zile – asta înseamnă moartea revistei; la Piatra Neamț există o revistă foarte interesantă, ce găzduiește între coperți atât autori consacrați cât și debutanți, „Conta”.  Există posibilitatea ca și această revistă să dispară, din aceeași cauză: lipsa finanțării. La Iași se investește 1 milion de euro într-un singur an în cultură în doar două proiecte. Pare mult, pare puțin? Este vorba de FIE și de FILIT. FIE a trecut și nu mi s-a părut decât pe alocuri să fie un festival care să coste 500.000 de euro și care să arate ca un festival european. Urmează în toamnă FILIT-ul, să vedem ce va fi, pe hârtie arată foarte bine, dar trebuie să treacă proba practică. Dar nu e destul să ai două festivaluri (despre care nu știu dacă vor fi anuale sau nu), o Gală a Operelor Naționale sau o Gală UNITER pentru a ajunge Capitală Culturală Europeană în 2021. În primul rând este vorba despre continuitate și despre anvergura europeană: dacă inviți câteva personalități din Europa nu înseamnă că ai un festival internațional. Un festival internațional trebuie să aibă ecouri în străinătate, nu doar o titulatură.

Rep: Care sunt proiectele de viitor în sfera artistică, scriitoricească?

Eu: Deocamdată nu pot vorbi de proiecte de viitor. Am un roman în cap, m-am apucat de vreo trei ori de scris la el și m-am oprit de vreo cinci ori. Cred că încă nu i-a venit momentul. Am, împreună cu alți tineri, câteva planuri pe care vrem să le punem în practică din toamnă, dar nu vorbim despre ele dintr-un soi de superstiție. Toate la timpul lor.

Rep: Poți să îmi citezi două-trei versuri favorite din propria ta carte, care să reprezinte un soi de motto personal?

Eu: „eu nu mai am încredere în cuvinte/ dar cred în tăcerea lor”.