"— Poti sa incepi, ma indeamna el.
— Ce?
— Sa - ti pui dorintele. La tort ai dreptul numai la una,
dar pana
si asta ti se implineste doar daca stingi toate lumanarile,
ceea ce e
cam aiurea, fiindca e ziua ta, si n - ar trebui sa se puna
conditii pentru
implinirea dorintelor. Pe cand monezile sunt sigure, si poti
sa - ti
pui oricate vrei.
Imi cobor privirea spre galeata.
— Nu cred ca pot sa - mi treaca prin minte atatea lucruri pe
care
sa mi le doresc.
In realitate, exista unul singur.
— Ba sigur ca poti. E usor. Priveste.
— Ce ti - ai dorit?
— Asta nu se spune! exclam, indignata.
— De ce?
— Pentru ca nu s - ar mai implini!
Chiar trebuia sa spun asta? Sunt destul de convinsa ca e
ceva de
la sine inteles cand vine vorba despre dorinte.
— Aiureli.
— Asa e regula, insist eu.
— Asa e regula numai in cazul torturilor de ziua ta si al
stelelor
cazatoare, nu si al monedelor aruncate in fantani.
— Cine - a zis? intreb, de parca as fi copil de clasa - ntai.
— Mama.
Asta imi inchide imediat gura. Privesc monedele, si fantana,
orice, numai pe el nu, fiindca nu vreau sa - l alung, si
sper sa schimbe
vorba. Dupa care el chiar o schimba, si - mi pare rau ca o
face.
— Pe de alta parte, ma indoiesc ca ei i s - or fi implinit intr
- ade -
var multe dintre dorinte, asa ca e posibil ca, de fapt, sa
nu fi stiut ce spune.
Doar pentru o clipa, zaresc un baiat de opt ani, cu privirea
lipita
de un televizor, asteptand ca mama lui sa vina inapoi acasa.
— Poate ca doar si - o fi pus dorinta care nu trebuia, zic, incetisor.
— Poate.
— Vorbesti despre mama ta mai mult decat despre tatal tau.
— Tata mi - a fost alaturi mai mult timp. De el imi
amintesc.
Imi aduc aminte cum arata. Despre mama am uitat aproape tot,
asa ca incerc sa ma gandesc mai mult la ea. Altminteri, mi -
e teama
ca intr - o zi o sa ma trezesc si n - o sa - mi mai amintesc
deloc de ea.
Arunca o moneda in fantana si - o priveste cum se scufunda.
— Daca m - ai intreba acum despre sora mea, singurul cuvant
cu care as mai putea s - o descriu e enervanta. Imi aduc
aminte ca ma
scotea din sarite ca naiba, si cam atat. Daca n - as avea
fotografii,
cred ca n - as putea sa - ti spun nici macar cum arata.
Isi ridica privirea spre mine.
— E randul tau.
Nu stiu precis daca se refera la pusul dorintelor sau la
confesiuni,
dar aleg varianta cu monedele. Nici macar nu - mi pun o
dorinta.
Doar arunc o moneda.
— Imi pare rau.
Sunt cele mai usoare si mai goale trei cuvinte, iar eu le
spun.
— Pentru ca nu - mi aduc aminte de mama sau pentru ca m - ai
intrebat?
— Ambele. Dar in principal intrebarea.
— Nimeni nu ma intreaba vreodata. De parca si - ar inchipui
ca - mi fac o favoare. Ca, daca nu aduc ei vorba, nu mai
sunt nevoit
sa ma gandesc la asta. Eu niciodata nu incetez sa ma gandesc.
Doar
faptul ca nu vorbesc despre asta nu inseamna c - am si
uitat. Nu vorbesc,
din cauza ca nu ma intreaba niciodata nimeni.
Se opreste si ma priveste din nou, si ma intreb daca ar fi
cazul
sa spun ceva, ceea ce nu vreau, pentru ca, dac - ar fi sa
spun ceva, mi - e teama ca s - ar putea sa spun totul. El se intoarce din nou
spre fantana, asa ca privirea nu - i mai e indreptata spre mine, dar tot am
impresia ca - mi urmareste miscarile.
— Eu te - as intreba pe tine, sa stii, imi zice. Daca as
avea voie.
Te - as intreba de o mie de ori, pana cand mi - ai spune.
Dar tu nu ma
lasi sa intreb.
— La multi ani, Raza de Soare!
Mi - am dorit ca mana sa - mi fie iarasi buna, ii marturisesc.
Asta a fost prima mea dorinta si singura care a contat.
— Eu mi - am dorit ca mama sa fi fost aici asta - seara,
ceea ce a
fost o prostie, pentru ca e o dorinta imposibil de implinit.
Ridica din umeri si se intoarce spre mine, inecandu - si zambetul
care ma face de fiecare data sa capitulez.
— Nu e o prostie ca ti - ai dorit s - o mai vezi.
— Nu atat ca as fi vrut s - o mai vad, imi raspunde,
privindu - ma
cu profunzimea a mai mult de saptesprezece ani in ochi. Am
vrut
sa te vada ea pe tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu