Adolescenţii sînt expuşi tentaţiilor de tot felul, iar acest context îi predispune la greşeli. Ei ajung să încalce regulile nu pentru că sunt "copii răi", ci pentru că nu sînt pregătiţi să facă faţă multitudinii de experienţe care sînt trăite pentru prima oară.
Intenţia acestei cărţi este de a-i pregăti pe părinţi să-şi joace cît mai bine rolurile pe care trebuie să le adopte în creşterea copiilor lor. Căci un părinte nu trebuie să fie doar cel mai bun prieten al adolescentului; el este de asemenea instanţa care-i impune reguli, ancora de care se agaţă şi, uneori, chiar "personajul negativ". E de dorit ca un părinte să fie dispus să se transforme oricînd în confident, bun ascultător, conspirator sau partener de distracţii al copilului.
Această carte înţeleaptă, practică, plină de umor vă oferă mijloace şi strategii de a stabili o relaţie părinte-adolescent plină de înţelegere şi bucurie.
Dr. Maurice J. Elias este profesor de psihologie la Rutgers University şi un expert recunoscut în rezolvarea problemelor legate de copii şi de educaţie.
Dr. Steven E. Tobias, doctor în psihologie, director al Centrului de dezvoltare a copilului şi a familiei din Morristown, New Jersey, este un expert în probleme privind dezvoltarea copilului, aptitudinile sociale şi tulburările de deficit de atenţie/hiperactivitate.
Dr. Brian S. Friedlander este creator de programe pe calculator şi psiholog şcolar în New Jersey. Programele sale au fost de ajutor multor elevi şi educatori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu